luni, 27 aprilie 2009

O dupa-amiaza la Rimetea


Despre Rimetea se pot scrie multe. Nu vreau sa fac o prezentare a satului (monument de importanta nationala, sit rural clasat pe LMI-Alba in anul 2000, sat ce a primit in 1999, medalia „Europa Nostra“, fiind singura localitate din tara care a primit o astfel de distinctie etc.), fiindca toate aceste lucruri sunt lesne de aflat. Din fericire, Rimetea se afla intr-o situatie fericita comparativ cu starea altor localitati din Romania si care ar merita cel putin acelasi inters. Insa pentru acest lucru s-a muncit nespus si inca mai sunt multe de facut. Paradoxul este ca cea mai mare parte a interventiilor s-au facut cu bani putini. Reteta succesului este sa ai doar o mana de oameni destul de inimosi si cu destula inventivitate incat sa gaseasca solutii si acolo unde toata lumea zice "pas", "nu se poate", "nu merita" si asa mai departe. A, sa nu uit, bineintels ca fondurile au venit din afara tarii noastre mioritice: Primaria din Budapesta a alocat, anual, cu incepere din 1999, bani pentru intretinerea comunei. Conditia a fost pastrarea caselorcat mai aproape de forma lor initiala si interzicerea totala a oricarui tip de interventie asupra obiectelor de patrimoniu care le-ar putea periclita in vreun fel.

Deci se poate!!!

De exemplu acesata casa...
... cam intr-o rana, ar spune unii, si cam darapanata ... Merita restaurata? O pastram?

Verdictul expertizei biologice a fost sumbru: peste 85% din materialul lemnos trebuie inlocuit. Altfel spus, nu mai are nicio sansa de a fi salvata, in conditiile date ea neputand supravietui unei desfaceri.

Si, in fond, ce are atat de special?


E din 1668!! secolul XVII, adica este cea mai veche casa pastrata in picioare in sat.
Si uite ca s-a putut! desi nimeni nu dorea sa investeasca un leu in asemenea ruina, specialistii responsabili de intretinerea satului s-au gandit ca singura sansa este includerea ei intr-un program de studiu si folosirea pe post de "material didactic".
Si uite asa, incetul cu incetul, pastrand cat mai mult cu putiinta din materialul original, "batranica" satului rezista.

E drept ca ne priveste nitel cam stramb si ne lasa sa intelegem ca abia si-a tinut oscioarele, doar o apasa cateva veacuri. Are insa un farmec aparte, asa micuta si garbovita cum e, iar daca cumva ajungeti prin sat si doriti sa o vedeti, trebuie sa o cautati bine, nu sade la povesti cu cele case mandre din piata, se bucura de linistea pe care doar o straduta laturalnica o mai poate oferi.

Cum afara era o lumina fantastica, cum vezi doar la munte cu cateva ore inaintea inserarii, ne-am mai plimbat putin prin sat,
am trecut de o poarta intredeschisa prin care se zareau merii infloriti, de unde ne-am indreptat spre poteca ce iese din sat si urca spre Piatra Secuiului.Dupa ce am mers pe langa vechea moara...

... si ne-am bucurat de soare si flori...
am ajuns la poalele raului de pietre de unde puteam vedea intregul sat...

2 comentarii:

alex mazilu spunea...

foarte frumos....

uite...
apropo de UE - RO

http://www.alexmazilu.ro/?p=368




ps. multumesc pentru link ;)

iza spunea...

@alex: si eu multumesc:)

Apropo de UE-RO, m-am uitat la poza... e trist! Din pacate asistam la sfarsitul arhitecturii rurale asa cum o cunoastem...
Nu se mai pune pret pe tehnici si materiale traditionale. Ne-am nascut in epoca de glorie a "caselor portocalii", de plan patratos, cu volume greoaie si musai "decorate" pe fatada dinspre strada cu un balcon din inox.
Nu mai detaliez ca ma enervez:D