miercuri, 9 iulie 2008

pe scurt...


ca de cand nu am mai scris pe blog s-au intamplat destul de multe.
Dupa Bressanone au urmat Treviso si ... Venetia... de care m-am indragostit dupa primele 10 minute pe care le-am petrecut acolo. In momentul in care am vazut marea in apropiere de San Marco, nu am simtit altceva decat ca imi doresc din tot sufletul sa ma intorc candva in acel loc si sa am timp sa stau in voie tolanita pe un ponton cu picioarele in apa si cu gandurile departe, departe .
La nici 24 de ore de cand am revenit in Timisoara, euforica dupa experienta italiana, am plecat la Bucuresti. Si sa vezi acolo nervi si crize. Nici pana acum nu-mi placea mai deloc orasul asta. Dar delegatia aceasta a fost cea mai oribila dintre toate. Dupa ce plec din hotelul unde ma cazasem initial si-mi gasesc o camera in alta parte, candva dupa miezul noptii imi iau geanta si o paresesc si pe asta pe motiv de gandaci. Dar nu am plecat de acolo calma si rationala, ci plangand de mama focului, tremurand toata si cu accese de greata profunda. Si asta dupa ce m-am ratoit serios la persoana careia i-am predat cheia si care nu intelegea cum pot eu fi atat de deranjata de cativa gandaci. Deh, asa suntem noi banatenii mai sclifositi (vazuse ca am buletin de Timis). Sa traiti domnule mitic! Ma bucur pentru dumneavoastra ca puteti trai in armonie cu asemenea "animalute"!
Noroc ca m-au primit prietenii de la politie in hotelul lor si am dormit acolo. Bineinteles ca a doua zi am desfiintat din cuvinte capitala. Imi pare sincer rau pentru putinele zone cu adevarat frumoase din Bucuresti... nu am vazut in viata mea un oras mai jegos. Imi intaresc tot mai tare convingerea ca anumite zone din tara asta ar trebui sa aiba alt centru, mai spre vest, pe directia Budapesta - Viena.
Cand am ajuns inapoi in Timisoara, adica joi dimineata, am venit direct la lucru. Seara am plecat la Deva, sa ma odihnesc in weekend. Insa, cum venise si Andreea acasa, ne-am umplut zilele si noptile cu tot soiul de activitati: dantuiala in bar, gratare in padure, plimbareala prin oras, balaceala la Strei s.a.m.d.
Asa ca, ieri dimineata cand am ajuns in Timisoara eram atat de epuizata incat mi-as fi dorit numai sa dorm. E bine insa, printre toate nebuniile port spune ca am avut parte si de ceva vacanta pana acum. Si mai urmeaza.

Bressanone

Nu cred ca am stat vreodata intr-un oras mai linistit. Inca nu am vazut pe nimeni alergand contra cronometru cu dosare in mana sau cu telefonul la ureche. Toata lumea zambeste, toti par a nu avea vreo grija.
Intre 12 si 15 toate magazinele sunt inchise. “De ce?” am intrebat. Pentru ca oamenii de aici se respecta. La 12:30 iau pranzul, apoi se plimba sau se odihnesc… si uite asa ajung sa traiasca 100 de ani.
Nici masini nu am prea vazut. Toata lumea, de la pustii de nici 4 ani, pana la mosulici sau babute octogenare, umbla cu bicicleta. E drept ca multe stradute sunt pietonale, dar nici pe drumul de legatura cu autobanda nu am observat cine stie ce trafic.
Despre arhitectura… as putea sa scriu pana maine. Sunt complet euforica: nici macar o singura cladire paralelipipedica sau vopsita in culori tiparoare! Cand pasesti aici ai impresia ca ai facut un salt in timp si te invarti undeva intre gotic si baroc. Daca nu ar fi magazinele, hotelurile si terasele ai astepta mereu sa se iveasca de dupa primul colt vreunul din contii de Tirol sau, stiu eu, niste tarani imbracati in costume specifice. Si apropos de hotel, m-au cazat la unul de 4 stele, singura intr-o camera ceva mai mare decat intregul apartament de la Timisoara. Am ras serios aseara, impreuna cu Danutzu, pe tema asta. Dimineata ne bem cafeaua pe terasa privind cum se ridica ceata de pe Alpi si amuzandu-ne de vrabiutele care vin sa se serveasca cu firmituri direct din farfuriile noastre…
Si apoi conferinta, cu pauza de rigoare intre 12:30 si 14:30. Am constatat cu surprindere ca inteleg italiana mult mai bine decat ma asteptam. Inca am retineri cand trebuie sa vorbesc eu si prefer sa ma exprim in engleza, dar ma bate gandul sa ma mobilizez si sa invat serios limba asta din doua motive: primul ar fi ca imi place, e melodioasa, majoritatea termenilor tehnici (pe arhitectura si istoria artei, ca, no asta ma arde pe mine) sunt similari cu cei din romana sau franceza; apoi, in al doilea rand, tratate peste tratate de istoria artei sunt scrise in italiana.
Maine, in pauza de pranz, am de gand sa fug sa vad Muzeul Diecezan din Palatul Vescovile. Necazul e ca are 70 de camere (de la pictura medievala pana la baroc, classicism si romantism), iar eu am liber numai doua ore. As putea lipsi o ora de la conferinta, dar nici din asta nu as vrea sa pierd vreo bucatica.
Si acum, ca tot nu mi-e somn catusi de putin, merg sa ma plimb.