Miercuri spre seara intram in Cluj, franta de oboseala, nervoasa si suparata tare de tot. Culmea e ca de fiecare data cand ajung acolo parca intru intr-o zona protejata, unde toate lucrurile mi se par mai putin negre decat le vad in alta parte.
Au urmat cateva de zile de cursuri, intercalate de nopti de dantuiala intr-o companie extrem de placuta, povesti peste povesti, planuri de plimbareala prin statiuni dragute pe motiv de conferinte si cate si mai cate. M-am trezit razand cu gura pana la urechi, iar faptul nu cred ca s-a datorat numai telefoanelor tinute 90% din timp pe silent. Parca intre Iza de acum cativa ani (naiva, visatoare, optimista si buna ca un ) si cea de acum (la fel de naiva si visatoare, doar ca mai putin optimista si, uneori, cu apucaturi egocentriste si dictatoriale) nu era nicio diferenta.
Dar cum orice minunue nu tine mai mult de 3 zile, azi de dimineata m-am trezit la realitate... in Timisoara... in mijlocul altor: probleme, dosare, proiecte blocate, mailuri ce nu se deschid, telefoane ce suna incontinuu, contracte ce nu se negociaza asa cum mi-as dori... Si peste astea un gand prinde radacini din ce in ce mai puternice: ce-ar fi daca...?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu