luni, 25 august 2008

La Cluj...

De obicei ii intrezaream formele cand coboram Feleacul. Azi am intrat din alta parte... dinspre Oradea. Nu m-am gandit ca imi va bate inimia atat de tare si nici nu intuiam cat de fericita ma voi simti. Si pentru ce, in fond? Chiar nu stiu. De fiecare data cand ajung in Cluj ma bucur. Pot sa numar pe degetele de la o singura mana de cate ori l-am revazut de cand am terminat facultatea.
Ca si excursia la Fagaras de acum cateva saptamani, nici asta de azi nu a fost planificata din timp. Se pare ca tot mai des ma trosneste dorul de duca, sar in masina si... on the road again.
Ar fi trebuit sa merg direct la Corina. Nu am putut. Am traversat orasul, incet, incercand sa-i surprind dintr-o privire toate noutatile. M-am oprit in partea cealalta... pe Feleac. Aer rece... brrr... Ma infofolesc in hanoracul verde, aprind o tigara si, fara sa vreau, incep sa rememorez evenimente. Flash-uri amestecate. Intamplari din cei 6 ani pe care i-am petrecut aici. Cea mai frumoasa perioada din viata mea. Poate si cea mai lipsita de griji... cu siguranta de cele care imi consuma energia acum. Am coborat inapoi prin complex. A-urile... Intr-o singura privire am acoperit zambind geamurile celor 3 camere in care am locuit.
Maine il bat la pas. Ma plimb peste tot. Ma intalnesc cu prieteni. Si... sper sa nu trebuiasca sa fiu maine seara inapoi in Timisoara... Parca as mai zabovi macar inca o zi.
Nu imi doresc sa ma mut inapoi pentru a trai aici. Doar ma bucur fantastic de fiecare data cand il vad...

2 comentarii:

Levi spunea...

Adevarul este ca si eu ador Clujul. In special in duminicile de toamna, cand, langa Parc, luminile par reale si ireale in acelasi timp. In urma cu 10 ani, am prins o asemenea duminica de vis. Dintr-o casa se auzea un cantec la pian. Viata parea mai digerabila si avea sens.

iza spunea...

Daaa:) So nice.
Langa Chios, pe str. Pavlov, este o casa veche pe care pur si simplu o ador. In cea de langa ea, uneori se auzea un pian. Ne mai plimbam seara pe acolo in studentie. Mai ales in sensiune. Iti dau dreptate: "viata parea mai digerabila":)