Take it as it comes

Am un fix cu usile, portile si toate clantele, broastele, ialele, balamelele...chiar si ferecaturile de pe orice fel de lada din lemn... Cand dau peste asa ceva nu ma pot abtine de la fotografiat. Tot imi promit mie ca intr-o zi, musai sa fie o zi cu soare, am sa-mi fac ordine in aceste poze. Candva...

Si-acum as putea bate campii, incercand sa raspund la intrebarea: de ce aceasta preferinta? Pai... usa reprezinta un spatiu de trecere intre public si privat, sacru si profan, inchide, deschide, ascunde, dezvaluie bla, bla, bla. Ce semnificatii are usa? Ce poate ea reprezenta? E noua sau veche? Sau, si mai important, ar spune poate un psiholog, o vad mai adesea inchisa sau deschisa?

Ha, ha, ha! Nu am chef de asa ceva. Nu vreau raspunsuri. Nu vreau sa le caut.

Time to walk, time to run,
Time to aim your arrows at the sun

Poate e doar o zi dintre acelea tampite, cand te doare capul numai la gandul ca trebuie sa te ridici din pat, sa te imbraci, sa-ti pierzi jumatate de ora maturand zapada si rascaind gheata de pe masina. Azi as fi vrut doar sa ma ascund sub patura si sa nu vad pe nimeni.

Ufa, nu mai vine primavara? Zilele insorite? Floricele, pasarele, verdeata? Ceva? Ma omoara vremea mohorata de afara. Ma apasa zapado/lapovita asta (sau ce forma de precipitatie o fi).
Nevoia acuta de libertate pe care o simt de cand ma stiu, mi-e ingradita de prea multi factori. Vreau sa ma plimb in liniste cu castile in urechi noaptea prin urbe... De una singura. As putea s-o fac, poate spune cineva. E drept! Numai ca nu-mi place sa umblu prin frig, sa ma chircesc de fiecare data cand ies afara si sa-mi inghete degetele pe aparatul de fotografiat daca imi vine cumva ideea de a face o poza.