peripetii

Se crapa de ziua si noi mai aveam cam 40 de km pana in Timisoara. Cand, pe partea dreapta a masinii se aude BUUUM, trosc si sunetul acela oribil de janta ce troncane pe asfalt: pana . La cat eram de obositi si plouati, ma mir ca nu am inceput sa bombanim. Dar poate nici de asta nu mai eram in stare. La cate vazusem in noaptea asta... (Bine ca accidentul nu a fost grav. Masina va adusa azi cu o platforma. Prietenul lui arhi iese tot azi din spital de la Szeged. Saru'mana cui nu s-a suparat pe mine ca l-am trezit la 3 dimineta sa se inteleaga cu doctorii prin telefon, ca eu cu limba lor... mai greu.)
Am remediat problema. Ma rog, eu mai mult am asistat. Apoi ne-am oprit in prima benzinarie: cafea, red bull, inca o cafea, niste tigari...
Am ajuns pe acasa doar cat sa fac un dus si am pornit spre directie. Mi-e somn de nu vad bine. Singura imagine care imi face placere e cea a patului meu in care m-as guduri pisiceste si as dormi macar cateva ore. Eh, poate mai spre dupa-amiaza...
In seara asta e concert Mirela Iacob in Bunker. Deci pana la 8 cand ma intalnesc cu Codruta trebuie sa fac cumva sa ma si odihnesc putin. Si as face bine sa ma spal si pe cap si sa pun placa in functiune. De la vremea asta sunt creata, creata, creata si nu-mi place deloc.