iza - un fel de (photo)blog

De la geamul atelierului nostru iarna arata ca-n povesti

2012-01-26T16:46:00.009+02:00

The Moon is Up

2011-06-16T14:55:00.007+03:00

Toate pozele sunt facute de Cristi Kiss :)

Oi, oi, oi, oi, oi, oi, oi ...

2011-04-12T07:59:00.001+03:00

... vorba canteculului. Cum care cantec? Unul care te face sa zambesti chiar si in dimineata asta mohorata.

Duminica am profitat de atmosfera limpede, curatata de smog datorita vantului puternic din ultimele zile. La intoarcere spre Cluj, ne-am oprit putin la Alba Iulia. Ar fi trebuit sa mai facem niste poze pe santierul catedralei romano-catolice, dar cum de multa vreme ne tot propuneam sa urcam pe Dealul Viilor - punctul din care sunt realizate majoritatea vedutelor cu Alba Iulia - pentru a face niste cadre panoramice, am pornit-o intr-acolo.

Poate am sa postez cu alta ocazie o panorama a orasului, deoarece trebuie lipite si aranjate putin :)

Acum vreau sa va arat doar vietuitoarele inatlnite pe drum :)

Sfarsit de martie...

2011-03-28T16:07:00.009+03:00

... asa cum se vede de pe geamul bucatariei noastre.
Da, am fost prea lenesi sa hoinarim weekendul care tocmai a trecut. Am ramas in Cluj si ne-am bucurat de doua seri de povesti cu oameni dragi, putin dans si multa leneveala.

Negru pe alb

2011-02-04T09:18:00.001+02:00

:) si cu fundita rosie-n piept.

Monday lunatic :)

2011-01-31T16:54:00.002+02:00

Uneori nu-mi vine sa cred cat de repede zboara timpul! Parca mai ieri ne agitam cu bijuteriile pentru Craciun si azi deja a trecut aproape o luna de cand mesterim la martisoare... Incercam sa aducem la suprafata primavara din noi, dar gerul asta de afara parca ne ingheata si ideile si cheful de munca...
De dimineata m-am trezit cu planuri mari, atat de mari incat mi-am inceput ziua facand clatite fiindca pofteam de vreo doua zile la asa ceva. Dupa ce mi-am satisfacut capriciul culinar si am baut impreuna cu Cristi cafeaua, am imbracat-o pe Tina (deh, catel rasfatat) si am iesit destul de voioasa din bloc gandindu-ma deja la ce animalute voi mesteri azi. Cand am bagat cheia in contact si am vazut ca becul de incarcare al bobinei se incapataneaza sa nu se stinga aproape am inceput sa vorbesc cu bateria masinii, care de saptamana trecuta dadea semne de agonie. Degeaba. Singurul raspuns e harsitul jalnic al electromotorului care nu primeste destul curent ca sa poata invarti cele multe cilindree. Stau putin si apoi insist. Nimic. Incerc sa-mi conving masina: "Hai, numai putin curent, cat sa pornesti de data asta si promit ca mergem direct la un magazin auto si-ti cumpar cea mai buna baterie." Tot nimic. Amenint: "Daca nu pornesti, te incui si te las nemiscata aici in ger si o sa te simti si tu ca una din masinile alea care abia fac 10.000 de km pe an si la care le trosnesc toate articulatiile si le crapa toate furtunele de coapte ce sunt!" No, asta cred ca a avut efect. S-a speriat atat de tare ca o tin departe de sosea, incat a mutit de tot!

Sa va povestesc cu cat avant m-am dat jos cu catel cu tot si am facut cale intoarsa? N-are rost :)
Oricum nu ma vad circuland per pedes la minus prea multe grade. Asa ca am mers sa cumparam alta baterie si am inghetat de frig cu stoicism cat timp Cristi a montat-o. Ba chiar mai aveam chef si de gluma, probabil de bucurie ca nu e el la birou si nu trebuie sa ma joc eu singura cu suruburi.
Partea proasta e ca pana am ajuns la atelier mi-a cam pierit tot cheful. Asa nu-mi place iarna cu gerul ei si toate precipitatiile aferente! Parca imi consum toata energia doar ca sa nu fac hipotermie si sa-mi mentin pielea la limita de jos a hidratarii. Singura consolare e ca suntem tot mai aproape de primavara cu fiecare zi care trece :)

Wake up music and coffe!

2010-12-19T10:45:00.005+02:00

Cam de o saptamana incoace, imediat ce ma trezesc, trebuie sa ascult Chop Suey! Pe de o parte imi aduce aminte de facultate pentru ca melodia in discutie ne-a fost mie si Andreei muzica de desteptare cred ca mai bine de 2 ani. Pe de alta parte, inceputul piesei cu un Serj care spune poruncitor: WAKE UP! why don't you put on a little make up? e exact ce imi pica cel mai bine sa aud de dimineata cand, rupta de oboseala si buimaca, ma chinui sa-mi incep ziua cumva.

Din 3 decembrie suntem in targuri cu margelutele pe care le facem din sticla de Murano. Deoarece mai avem si comenzi, deseori una dintre noi trebuie sa ramana in atelier, iar atunci cand ne "despartim" parca lucrurile nu mai sunt atat de amuzante, iar oboseala se simte ceva mai tare. Mna, e plictisitor sa-ti petreci de una singura 12 ore in mall, mai ales cand asemenea spatiu nu e tocmai locul in care ai sta de bunavoie atata amar de vreme... Mais, c'est la vie! Macar facem ce ne place si visam ca intr-o zi sa putem trai cu adevarat din asta.

Expozitie foto "Kenya - The Land of Migrations" la Cluj!

2010-11-18T14:54:00.004+02:00

Daca sunteti sambata aceasta in Cluj, ia dati o fuga, mai spre seara (de pe la 18:00) pana la Maitresse Maison (str. Samuel Micu Nr.4) sa va bucurati ochii cu minunatiile surprinse de talentatul fotojurnalist Florin Ghioca in timpul vizitei sale prin insorita Africa si prezentate aici in cadrul expozitiei de fotografie "Kenya - The Land of Migrations".

Mai multe detalii despre Florin si despre noua sa expozitie gasiti aici :)

Pregatiri de Craciun

2010-11-12T10:23:00.003+02:00

Desi pare cam devreme sa te gandesti la Sarbatori de iarna cand vremea din ultimele zile te duce cu gandul la primavara, noi am inceput de ieri sa nascocim modele pentru Craciun. Si pentru ca ne place sa (ne) amuzam, am cocotat pisici pe globuri colorate, le-am pus fulare oamenilor de zapada si am deghizat unele animalute in ingerasi sau Mosi Craciuni. Asta deocamdata :)

Iar daca doriti sa vedeti mai multe dintre creatiile noastre, vizitati-ne aici !

Under construction :)

2010-10-14T10:29:00.003+03:00

De vreo jumatate de an imi tot propun sa ma ocup putin si de aspectul acestui blog! Tot cam de pe atunci visez sa-l transform intr-un soi de fotoblog, ca tot nu mai reusesc sa scriu mai nimic pe el ;))

Weekendul acesta ne intalnim la Sibiu !!!

2010-08-11T12:05:00.000+03:00

Sambata, 19 iunie, ne gasiti la Fabrica de pensule!

2010-06-16T12:58:00.001+03:00

Ne puteti gasi la Targul Handmade organizat de 24 FUN

2010-06-01T23:27:00.002+03:00

24-FUN împlineşte anul acesta cinci ani de existenţă pe piaţa clujeană. În această perioadă de timp, a fost susţinătoarea evenimentelor culturale şi de timp liber, cu sute de clienţi promovaţi cu succes printre paginile revistei.
Hosus Media, împreună cu 24-FUN, organizează în perioada 10-14 iunie 2010 o serie de evenimente pentru aniversarea celor 5 ani de la apariţia revistei, respectiv:
Un spectacol de teatru al companiei de teatru Dan Puric, ”Passe Partout” – 10 iunie
Un concert Mihai Margineanu, ce va avea loc în Club Ring – 11 iunie
Un mini-festival de două zile în Piata Muzeului, unde publicul clujean va avea acces la spectacole de jazz şi chitară live, autografe de la personalităţi sportive clujene, demonstraţii de capoeira şi jonglerii sau târguri de carte şi lucruri făcute manual (hand made) – 12 – 13 iunie

Târg Hand Made – susţinem micii producători de bijuterii şi obiecte artizanale, târgul fiind unul asemănător evenimentelor Home Made Fair şi Târgtu’ Vintage şi se adresează clujenilor ce doresc să achiziţioneze produse unicat.

Programul orar al evenimentelor:
Sâmbătă: 12 iunie Duminică: 13 iunie
13:00 – 16:00 Expoziţie machete arhitectuRO 14:00 – 17:00 Atelier de creaţie ”Grupa Mică”
17:00 – 18:00 Demonstraţie de Capoiera 17:00 – 18:00 Autografe cu ”U Cluj”
18:00 – 19:00 Spectacol de magie şi iluzionism 19:00 – 20:00 Concert jazz
19:30 – 20:30 Concert chitară, susţinut de Asociaţia de Chitară 20:00 – 20:30 Jonglerii cu foc
Toată ziua Expoziţie foto evenimente
Toată ziua Stand de cărţi
Toată ziua Expoziţie Hand Made

Iza nu mai are rabdare sa scrie!

2010-06-01T22:47:00.007+03:00

M-am saturat, vorba cantecului!!! Dupa ataia ani de scoala, facultati, mastere peste mastere si doctorat, m-am saturat! Nu mai am rabdare de scris niciun referat, diploma de master, teza doctorala si nu mai am chef sa invat pentru niciun examen. Dar deloc!

Am ajuns sa ma intreb la ce ma zbat pentru inca o diploma la cate mai am la prafuit in sertar, iar asta nu e deloc motivant cand esti in sesiune si in prag de sustinere examen de diploma la master si de prezentare in catedra a tezei de doctorat. Sa nu ma intelegeti gresit. Nu ma inec ca tiganul la mal! Nu imi dau curs capriciului de a nu ma duce la sustinerile astea. Faza comica (pentru cei care ma cunosc drept persoana aia care avea mereu gata la timp toate lucrarile si lua note mari la toate examenele) este ca aceste lucrari atarna, intr-un stadiu mai mult sau mai putin finit, printre gandurile mele, iar eu nu mai am rabdare sa le scot de acolo si sa le astern pe un suport numai bun de prezentat unei onorabile comisii. Mna, am zis-o, m-am saturat! Daca ar accepta sa merg acolo si sa le povestesc frumos ce stiu eu, aratandu-le intre timp colectia de poze minunate pe care am adunat-o atunci am mai sta de vorba, dar chiar sa ma mobilizez si sa scriu atat de muuuuullttt... offf, asa m-am saturat!

Nu stiti cumva, as putea oare sa-mi iau un scrib???

Targ de primavara

2010-04-22T11:04:00.003+03:00

Pentru noi este primul targ la care participam. Cand am primit mailul de confirmare, nu stiam ce sa facem de bucurie. Visul Andreei cu bijuteriile din sticla de Murano se desfasura incet, incet, intins pe cativa ani de zile. Nu am sa insist aici despre cat de greu este sa-ti incropesti un atelier in care sa poti lucra sticla. Important este ca am ajuns pana aici. Si vrem sa mergem mai departe! Asa ca, haideti sa vedeti ce facem, sambata, 24 aprilie, intre orele 12:00-20:00, la Cluj la Fabrica de pesnsule (str. Henri Barbusse 59-61, et. 1).

Targul HomemadeFair este un targ care doreste sa incurajeze initiativele creative si inovative ale artistilor care doresc sa expuna articole facute de mana. Este apreciata originalitatea, inovatia utilizarii materialelor sub forma reciclata, creativitatea prezentarii si nu in ultimul rand unicitatea obiectelor.

La targul de primavara veti gasi colectii noi de accesori vesele si colorate, plasute de in, genti , haine, vederi, sticla, origami, fotografii, caiete, brose si alte minunatii.

http://murano-glass-jewels.blogspot.com/

Fundul Moldovei

2010-03-11T21:01:00.003+02:00

(Fara nicio urma de gluma, localitatea asta chiar exista pe harta. Nu-mi doresc insa sa o vizitez vreodata...)

Vinerea trecuta a trebuit sa mergem pana la Botosani. Scurt. Dus-intors in aceeasi zi. Cum suntem destul de plimbareti de felul nostru (schimbam uleiul la masina la fel de des ca cei de la firmele de curierat, probabil), un drum de 700 km parea o nimica toata. In conditii normale, insa!
Am plecat din Cluj pe o vreme imputita: era o lapovita afara de-ti venea sa te ascunzi in pat si sa nu iesi de acolo pana cand nu se opreste. Drumul nu era insa foarte aglomerat si fiind intretinut cu toate cele (materiale antiderapante) mergeam cu o viteza medie destul de buna. Asta pana cand am iesit din Transilvania... La granita dintre Bistrita si Suceava soseaua arata incredibil: zapada ce se asternuse in cateva zile de nins ni se infatisa in toata splendoarea ei inghetata dincolo de linia imaginara ce separa cele doua judete. Incetinim si mergem inainte bombanind, ca doar ce era sa facem...

Initial am crezut ca e vorba doar de o portiune de drum unde vantul viscolise zapada si de aceea e atat de multa pe sosea. Cand am intrat in Vatra Dornei, dupa ce vazusem un singur plug de zapada si ala oprit pe marginea drumului, ne-am convins ca moldovenii nu au nicio treaba cu dezapezitul soselelor, lucru ce avea sa ni se confirme si verbal, multe ore mai incolo.

Apropiindu-ne de Suceava, desi precipatiile incetasera, excursia se transforma in cosmar: pe drumul cel albicios incepusera sa creasca gropi. La inceput micute, din acelea peste care treci fara a clipi, apoi, pe masura ce inaintam, tot mai mari, pana la adevarate cratere, peste a caror margini abrupte masina mea (destul de joasa) abia reusea sa se catere, scrasnind si smiorcaind din toate arcurile. Intrand in Suceava aproape ca am ras cu lacrimi cand am vazut gropi plombate cu "piscoturi" (stiti caramizile alea hidoase cu care se paveaza trotuarele) sau o mana de muncitori umpland de zori un crater cu, ghiciti ce? Material antiderapant! (Fu...i! Cata minte trebuie sa ai sa pui intr-o groapa nisip si sare pentru a o astupa? ...)

Cireasa de pe tort a fost insa urmatoarea: cu vreo 20 de km inainte de Botosani, pe drum drept, se aude o pocnitura in partea stanga din spate a masinii. Ma rugam in gand sa nu fie telescopul... Nu se rupsese decat arcul, dar nici asa nu era tocmai bine dat fiind ca eram efectiv la dracu-n praznic. Sunam un prieten, mecanic sa vedem cam ce distanta am mai putea parcurge cu masina in starea aia si o luam foaaaarrteee incet spre Botosani.

Ajunsi la destinatie, incepe distractia: cauta service sa-ti catere masina pe elevator sa vezi exact ce s-a intamplat acolo. Nu detaliez. Efectiv m-am albit cand am vazut ca arcul de pe stanga a cazut singur cand au ridicat masina, iar cel din dreapta era si el rupt. Apoi m-a pufnit rasul. Mai intai de bucurie ca nu s-a intamplat asta cu o saptamana inainte (cand am dus de la Deva la Timisoara exact 62 de caramizi) sau in vreuna din curbele pe care obisnuim (uneori:D) sa le luam la limita si cu viteza mare. Si, in al doilea rand, mi se parea de-a dreptul de ras felul in care ne-am rupt masina, la propriu. In fine, situatia s-a rezolvat datorita unui mecanic care ne-a gasit doua arcuri second la ceva prieten de-al lui (nicio sansa sa gasesti in Botosani, pe stoc la vreun magazin de piese arcurile de care aveam nevoie).

Intoarcerea la Cluj a fost si mai si. Am mers mai bine de 200 de km pe zapada, cu maxim 45-50 km/h. In plus, ne-am enervat teribil cand, intreband daca se poate trece prin Pasul Tihuta sau este blocat drumul, ni s-a raspus: "Se trece fara nicio problema. Drmul e lux, uite asa, ca aicea", aratand cu mana spre soseaua horror "iar din Bistrita puteti sa-i dati cat va tine masina ca acolo e curat".

Da, Bistrita... Abia asteptam sa intram din nou in Transilvania! Nu vreau sa jignesc pe nimeni cand spun ca resimt un soi de neliniste de fiecare data cand trec Carpatii spre est sau spre sud! Dar pur si simplu nu inteleg de ce "intramuros" lucrurile sunt ceva mai bune decat in restul patriei...

Miau-miorlau

2010-02-22T16:46:00.009+02:00

Cred ca blanosenia din imagine este cel mai simpatic pisoi cu care m-am jucat in ultima vreme. Locuieste in Ghimbav (langa Brasov) si se alinta toata ziua, deh, comportament tipic pisicesc.

Incercare de echilibrare

2010-02-11T14:50:00.006+02:00

Nu ma asteptam la un astfel de 2010. De fapt niciodata nu mi-am pus problema ca as putea sa ma gasesc intr-o asemenea stare de dezorientare totala pentru atat de mult timp. De aproape doua luni de zile bajbai prin viata mea. Am devenit un fel de povara pentru mine. Ar fi extrem de simplu sa dau vina pe recesiune. Insa gasirea unui tap ispasitor nu ma multumeste si nici nu ma motiveaza suficient.
De la sfarsitul lui decembrie, de cand mi-au restructurat postul pe motive de criza, nu reusesc sa-mi gasesc de lucru in domeniu. E drept ca istoricii de arta nu sunt o specie foarte cautata pe piata muncii nici in vremuri prospere. Acum... cu atat mai putin.
Cum alta varianta nu aveam, am fost nevoita sa ma "reprofilez" temporar. Si-uite asa am ajuns sa fac pe agentul de vanzari pentru un atelier de confectii, care face tot soiul de haine dragute, de altfel. Chiar daca imi plac produsele si le-as imbraca cu placere, chiar daca uneori ma amuz teribil sa vad cum sar disperate doamnele cand aud ca am adus si reduceri, munca in sine ma deprima tot mai puternic cu fiecare zi ce trece. Clientele ii spun sefei mele ce fata draguta sunt si ce pacat ca nu m-a gasit mai repede, iar eu ma intreb siderata daca vorbesc serios sau e doar o replica a carei ironie ascunsa imi scapa. Nu-mi place in mod deosebit sa lucrez cu oamenii. De fapt nu-mi place sa fiu pusa in postura de a vinde ceva cuiva. In timp ce doamnele scotocesc prin cutii dupa vreo comoara vestimentara, eu ma gandesc cu groaza ca sunt cu doctoratul in aer, ca mai am de scris o disertatie pentru master si in loc sa ma orientez in directia asta imi pierd vremea cu astfel de prostii...
De cele mai multe ori cand ajung acasa sunt obosita de alergatul prin oras si caratul cutiilor. Tanjesc dupa zilele in care ma imparteam intre birou si santier si-mi chinuiam neuronii cu texte de specialitate. Cand picam poate si mai rupta de oboseala decat acum, dar abia asteptam sa vina o noua zi pentru a vedea ce noi minunatii imi dezvaluie.
Incerc din rasputeri sa-mi spun ca sunt de fapt norocoasa ca prestez timp de cateva ore pe zi o munca care nu ma solicita psihic si ca as putea sa-mi canalizez toata energia inspre teza de doctorat si lucrarea de disertatie... Ca as putea profita de alergatura prin oras pentru a mai fotografia cateva detalii arhitecturale... Ca perioada asta e doar una temporara si ca va trece imediat...
Din pacate nu prea merge. Constat cu tristete ca eu sunt foarte buna doar atunci cand sunt lasata sa fac ceea ce-mi place cu adevarat. E si normal, nu? Doar pentru domeniul asta m-am pregatit atat de mult timp!
Cu ganduri si analize din astea incerc sa ma echilibrez zi de zi si sa ma mentin oarecum pe linia de plutire. Nu e usor. Oscilez intre pozitii extreme. Scotocesc dupa un confort psihic care doar arareori se lasa intrevazut.

Prima zapada...

2009-12-15T08:48:00.003+02:00

mai serioasa din anul acesta, intr-un mod cu totul surpinzator, m-a bucurat. Cand am deschis fereastra dimineata, ochii mi s-au plimbat peste dealurile albicioase si m-a cuprins un soi de bucurie copilareasca. In baie chicoteam la gandul ca poate va ninge de Craciun si ne vom da putin cu sania la Rupea. Nici macar perspectiva dezapezirii masinii nu m-a infrigurat. Parca mi-e dor de o iarna cu fulgi mari ca in povesti. Poate mi-e dor de o poveste. Nu neaparat de una frumoasa, m-as multumi si cu o poveste spusa frumos.

A trecut mult de cand nu am mai scris nimic aici. Nu stiu de unde sa incep... S-au intamplat atat de multe intre timp. Si bune si rele, fireste. Am sa le iau, poate, la rand. Sau poate ca nu. Deocamdata recunosc doar ca imi e dor sa scriu.

Shadows, evening lights and us

2009-05-18T11:14:00.016+03:00

Toate pozele au fost facute ieri seara la Aghires, in cariera de caolin. Cand voi aduna mai multe date despre ea, am sa va povestesc mai multe. Deocamdata... I'm on the run, incepe conferinta TUSNAD 2009, anul acesta tinuta la Rimetea- Coltesti, asa ca ma asteapta o saptamana plina (sa speram ca numai de lucruri bune).

O dupa-amiaza la Rimetea

2009-04-27T10:54:00.019+03:00

Despre Rimetea se pot scrie multe. Nu vreau sa fac o prezentare a satului (monument de importanta nationala, sit rural clasat pe LMI-Alba in anul 2000, sat ce a primit in 1999, medalia „Europa Nostra“, fiind singura localitate din tara care a primit o astfel de distinctie etc.), fiindca toate aceste lucruri sunt lesne de aflat. Din fericire, Rimetea se afla intr-o situatie fericita comparativ cu starea altor localitati din Romania si care ar merita cel putin acelasi inters. Insa pentru acest lucru s-a muncit nespus si inca mai sunt multe de facut. Paradoxul este ca cea mai mare parte a interventiilor s-au facut cu bani putini. Reteta succesului este sa ai doar o mana de oameni destul de inimosi si cu destula inventivitate incat sa gaseasca solutii si acolo unde toata lumea zice "pas", "nu se poate", "nu merita" si asa mai departe. A, sa nu uit, bineintels ca fondurile au venit din afara tarii noastre mioritice: Primaria din Budapesta a alocat, anual, cu incepere din 1999, bani pentru intretinerea comunei. Conditia a fost pastrarea caselorcat mai aproape de forma lor initiala si interzicerea totala a oricarui tip de interventie asupra obiectelor de patrimoniu care le-ar putea periclita in vreun fel.

Deci se poate!!!

De exemplu acesata casa...

... cam intr-o rana, ar spune unii, si cam darapanata ... Merita restaurata? O pastram?

Verdictul expertizei biologice a fost sumbru: peste 85% din materialul lemnos trebuie inlocuit. Altfel spus, nu mai are nicio sansa de a fi salvata, in conditiile date ea neputand supravietui unei desfaceri.

Si, in fond, ce are atat de special?

E din 1668!! secolul XVII, adica este cea mai veche casa pastrata in picioare in sat.

Si uite ca s-a putut! desi nimeni nu dorea sa investeasca un leu in asemenea ruina, specialistii responsabili de intretinerea satului s-au gandit ca singura sansa este includerea ei intr-un program de studiu si folosirea pe post de "material didactic".

Si uite asa, incetul cu incetul, pastrand cat mai mult cu putiinta din materialul original, "batranica" satului rezista.

E drept ca ne priveste nitel cam stramb si ne lasa sa intelegem ca abia si-a tinut oscioarele, doar o apasa cateva veacuri. Are insa un farmec aparte, asa micuta si garbovita cum e, iar daca cumva ajungeti prin sat si doriti sa o vedeti, trebuie sa o cautati bine, nu sade la povesti cu cele case mandre din piata, se bucura de linistea pe care doar o straduta laturalnica o mai poate oferi.

Cum afara era o lumina fantastica, cum vezi doar la munte cu cateva ore inaintea inserarii, ne-am mai plimbat putin prin sat,

am trecut de o poarta intredeschisa prin care se zareau merii infloriti, de unde ne-am indreptat spre poteca ce iese din sat si urca spre Piatra Secuiului.Dupa ce am mers pe langa vechea moara...

... si ne-am bucurat de soare si flori...

am ajuns la poalele raului de pietre de unde puteam vedea intregul sat...

sarbatori din alta vreme

2009-04-17T10:53:00.005+03:00

Cam in acelasi ton cu blogul anterior nu ma pot abtine sa intreb: noi sarbatorim? Si daca da, ce? Ca pe Hristos nu-l intalnesti niciunde in agitatia ante-pascala... Si nici lumina nu mai strabate prin atatea straturi de suflete disperate sa faca cu un "galben" in plus ca aiba ce cheltui in Mall. Iti ies in cale doar oua rosii, iepurasi urecheati din ciocolata sau plus pufos, jucarii pentru copii, dar si pentru adulti, cele din urma insotite musai de reclame agresive...

Doar pe la cate un colt de strada mai vezi uneori un calugar care incearca sa stranga bani pentru construirea vreunei biserici. Ma gandesc ca poate are mai mult succes in perioada asta, ca poate unii se gandesc ca asa li se mai iarta pacatele. Ma amuz. Compar gestul acesta cu achizitionarea de indulgente in evul mediu si rad.

Imi amintesc cu nostalgie de vremea cand eram mica si Pastele era... altfel. Abia asteptam nu cadourile, ci povestile pe care mi le spunea bunicul meu... despre sasi si fluierase fermecate, despre comori si lazi cu ferecaturi mestesugit lucrate, despre ziduri groase ce ocroteau oameni si artefacte... Ne arata uneori poze ingalbenite de vreme, pastrate cu grija intre copertile unor carti vechi si ne faceam sa promitem ca vom povesti despre ele la scoala. Pe atunci credeam ca vrea sa ne faca sa ne simtim altfel decat ceilalti copii. Abia tarziu am inteles ca o facea ca sa se protejeze, ca nu dorea sa apara "oamenii aia rai si incuiati la minte" si sa-l lipseasca de ce iubea cel mai mult: cartile, cele cateva carti postale si poze salvate de regimul care i-a confiscat totul. De fapt acele lucruri care ii asigurau legatura cu o lume, plina de respect fata de natura,om, suflet, pe care el o iubise atat de mult si pe care eu incerc sa o regasesc in palate distruse de vreme si nepasare, in lazi de zestre sparte si aruncate prin vreun pod, in cladiri vechi ce-ti taie rasuflarea...

Foto: altarul bisericii evanghelice din Cisnadie (fosta biserica romano-catolica Sfânta Walpurga), atestata documentar pentru prima dată în 1349. In corul bisericii s-a pastrat o frescă datand din perioada romanica, ce o reprezinta pe Sfanta Walpurga şi Sfantul Petru.

Constatare

2009-03-25T09:15:00.005+02:00

Parca a luat-o toata lumea razna! Oriune ai de mers si indiferent de ora, agitatia este din ce in ce mai mare. Nu stiu din ce motiv, dar oamenii sunt tot mai nervosi, mai grabti, mai... orbi! Spun asta fiindca cel mai adesea am impresia ca li s-a pus aproape tuturor o mare pelicula albicioasa peste ochi care ii impiedica sa vada si altceva in afara neoanelor din hipermarket, a ceasului din masina care arata ca din nou au intarziat la serviciu, intalniri, discutii etc... Daca ai ghinionul de a te intersecta cu vreun alt impingator de cos prin mall, poate ai norocul sa fi dat fix peste ala singur dintr-o mie care iti zambeste si spune ca nu-i nicio problema (deh, sunt eu mai optimista). Sau poate, in una din dimineti, intr-o intersectie aglomerata in timp ce butonezi somnoroasa radioul asteptand sa se faca verde, ai surpriza de a te trezi instant multumita pumnului pe care ti-l tranteste un pieton in geam... What the fuck?? De ce nu traverseaza asta pe trecere si prefera sa se strecoare printe masini?? Si ce are cu geamul meu?? Greu de zis... Cred ca nici el nu stie...

Nu-mi place! Asa pe scurt, nu-mi place si gata! Dar cum nici nu pot fugi in varful muntelui de cate ori ma agaseaza toata nebunia asta, incerc sa nu ma trezesc si eu purtandu-ma la fel ca altii. Mi-e greu. Uneori imi vine sa tip si sa impart pumni. Si, chiar daca unii ar spune ca e foarte bine sa te descarci, nu cred ca agresivitatea este calea. Racnim unii la altii ca sa ce?

Si toata elucubratia asta a pornit in momentul in care am constatat ca si eu sunt din ce in ce mai agitata si nervoasa si reactionez exagerat la lucruri care altcandva poate doar m-ar fi necajit putin. Bine, in clipa in care am constientizat acest lucru, am incercat sa ma controlez. Acum nu vreau sa ma mai consum pentru toate prostiile... altora. Nu vreau sa ma incarc cu energiile negative ale altora sau cu disperarea celor care alearga prin real si te imping de parca cea mai mare grija a lor e sa nu se epuizeze stocul din sunca preferata.

Nu de alta, dar sunt atatea lucruri care imi fac deosebita placere si de care efectiv nu mai am timp sau energie pentru ca ajung acasa stoarsa si fizic si psihic. (Noroc ca acolo am parte de calura sufleteasca si brate linistitoare, ca altfel o luam de mult pe ulei.)
Primul pe lista e o carte a unui istoric de arta francez, Daniel Arasse, numita simpatic : Nu vedeti nimic. Pe scurt, combate modul "academist" si invechit in care suntem invatati sa privim si interpretam operele de arta. Desi nu am reusit sa parcurg decat vreo 30 de pagini, sunt de-a dreptul fascinata de modul in care poate nenea asta sa scrie.
Locul doi pe lista mea (ca la 3 inca nu am avut timp - sau energie - sa ma gandesc) e necesitatea de a face miscare. De cand m-am mutat la Cluj si nu mai am atat de multe iesiri pe teren ca inainte, am impresia ca mi se lateste fundul de la atata stat pe scaun. Deci de saptamana viitoare ma apuc de sport. In prima faza de pilates, ca meniscul cel fisurat nu-mi permite aerobic, tae-bo sau alte topaituri. Apoi vreau si abonament la bazin.
Cum sa nu am timp? Imi fac!

Take it as it comes

2009-02-18T11:56:00.004+02:00

Am un fix cu usile, portile si toate clantele, broastele, ialele, balamelele...chiar si ferecaturile de pe orice fel de lada din lemn... Cand dau peste asa ceva nu ma pot abtine de la fotografiat. Tot imi promit mie ca intr-o zi, musai sa fie o zi cu soare, am sa-mi fac ordine in aceste poze. Candva...

Si-acum as putea bate campii, incercand sa raspund la intrebarea: de ce aceasta preferinta? Pai... usa reprezinta un spatiu de trecere intre public si privat, sacru si profan, inchide, deschide, ascunde, dezvaluie bla, bla, bla. Ce semnificatii are usa? Ce poate ea reprezenta? E noua sau veche? Sau, si mai important, ar spune poate un psiholog, o vad mai adesea inchisa sau deschisa?

Ha, ha, ha! Nu am chef de asa ceva. Nu vreau raspunsuri. Nu vreau sa le caut.

Time to walk, time to run,
Time to aim your arrows at the sun

Poate e doar o zi dintre acelea tampite, cand te doare capul numai la gandul ca trebuie sa te ridici din pat, sa te imbraci, sa-ti pierzi jumatate de ora maturand zapada si rascaind gheata de pe masina. Azi as fi vrut doar sa ma ascund sub patura si sa nu vad pe nimeni.

Ufa, nu mai vine primavara? Zilele insorite? Floricele, pasarele, verdeata? Ceva? Ma omoara vremea mohorata de afara. Ma apasa zapado/lapovita asta (sau ce forma de precipitatie o fi).
Nevoia acuta de libertate pe care o simt de cand ma stiu, mi-e ingradita de prea multi factori. Vreau sa ma plimb in liniste cu castile in urechi noaptea prin urbe... De una singura. As putea s-o fac, poate spune cineva. E drept! Numai ca nu-mi place sa umblu prin frig, sa ma chircesc de fiecare data cand ies afara si sa-mi inghete degetele pe aparatul de fotografiat daca imi vine cumva ideea de a face o poza.

Cand te astepti mai putin...

2009-02-13T09:57:00.003+02:00

... vine iarna... Dupa vremea primavaratica din ultima saptamana, incepusem sa glumesc cu Cristi ca imediat descaltam hazmul (cu numele asta s-a ales masina mea datorita numerelor de inmatriculare. Nas de botez e Sorin. Paranteza la paranteza: acum imi dau seama cat de rar am ajuns sa scriu pe blog, numele asta are deja 6 luni...) de anvelopele de iarna. Cand colo, ce sa vezi... a inceput de ieri sa cada cate-un fulg... si n-a mai stat.
Asa ca m-am trezit subit intr-un Cluj acoperit de nameti, murdar, inghetat... brrrr.

Din fericire, locatia noului meu job e pe un deal, pe o strada numai cu case. Curtea e acoperita in intregime cu un strat de zapada pufoasa, iar copacii parca s-au tavalit si ei pe jos pana si-au inzapezit totate crengile. Imi vine sa iau aparatul si sa topai pe afara facand poze. N-as putea spune exact ce ma opreste...

Ar trebui sa scriu acum, fiindca am ddl la niste texte pentru caietul program al unei conferinte. Dar eu nu-mi doresc decat sa pot visa cu ochii deschisi... cu o ceasca de ceai in mana...

Comfortably numb

2009-01-26T17:23:00.004+02:00

When I was a child I had a fever.
My hands felt just like two balloons.
Now I got that feeling once again.
I cant explain, you would not understand.
This is not how I am.
I have become comfortably numb

Mai toata ziua am ascultat Pink Floyd. De cand am terminat liceul aproape c-am uitat de ei. Nu ma intrebati cum se face de s-a intamplat asa. Nu pot raspunde. Intotdeauna mi-au placut si nu-mi explic prin ce scamatorie au disparut treptat din playlist.
Nu stiu daca migrena puternica ce ma incearca de cand am deschis ochii dimineata sau unele dintre problemele cu care mi-am batut capul cateva nopti (nu spun cate), au vreun rol in alegerea "coloanei sonore".
Cred ca mai bine ma axez pe dusul fierbinte cu care imi voi incheia ziua (la un moment dat) si incerc sa fac abstractie de fricile care ma incearca si pe care, in cea maimare parte, le consider nejustificate:D

Colors in winter

2009-01-23T10:35:00.002+02:00

Nu stiu de ce, dar azi am asa un chef de toamna! De lumina aceea fabuloasa pe care o mai intrezaresti uneori doar vara si dupa care tanjesti in celelalte anotimpuri.

Probabil asta este culmea sclifoseniei. Ha, ha, auzi ce mofturi ma incearca! Am chef de toamna... Eh... ziceam si eu asa pentru ca azi m-am trezit atat de bine dispusa incat mi se parea ca pot cere orice de la ziua asta.

Ieri spre seara cred ca era ceva in aer, ma simteam atat de lipsita de vlaga. Eram si putin suparata. In cursul zilei am avut cel ptin 4-5 tentative de a scrie despre ce ma chinuie: scorpia/colega de birou. Dar cum asemenea specimen se intalneste prea adesea, din pacate, si cum ma hotarasem deja sa o tratez cu maxima indiferenta, am concluzionat ca a o face personaj de blog ar denota mult prea multa implicare din partea-mi. Asa ca am renuntat. Si uite ca azi, ca prin minune, scorpia de birou e invizibila la propriu. Sefa a trimis-o in deplasare. Si sa nu crezi ca se pot intampla minuni si in timpul nostru!

Asa ca mai sorb o inghititura de cafea si-mi vad de treaba pe ritm de jazz. Zambind, bineinteles!

Vechi obiceiuri si altele mai noi:)

2009-01-19T19:29:00.003+02:00

Ma gandesc uneori cu nostalgie la Timisoara si la Directia aia nenorocita. Nenorocita la propriu. Daca ar functiona si in Romania institutiile astea de protejare a patrimoniului asa cum ar trebui (conform legislatiei europene, pe care o consideram nitel utopica si imposibil de aplicat practic, mai mult din lenea de a ne pune si noi in miscare), probabil ca nu m-as fi gandit sa plec dintr-o asemenea institutie. Totusi, ma felicit pentru ca am facut-o.

Imi mai ia ceva vreme pana am sa ma acomodez complet cu noul loc de munca. E diferit nu ca domeniu de activitate, cat, mai degraba, ca mod de abordare. Imi place ce am de facut si-mi place ca nu prea ma bate nimeni la cap, cel putin deocamdata. Singurul aspect mai sacaitor e ora la care imi incep programul: 8 dimineata! Greu dom'le, greu! Poate am sa negociez pt o derogare. Deocamdata insa nu. Am de gand sa ma "autodisciplinez" in sensul asta. Asta nu fiindca mai vreau inca o schimbare, ci din cauza ca nu am inteles niciodata de ce mi-e foarte usor sa ma trezesc, cu sau fara ceas, dupa ora 8 si extrem de greu, cu fie si un minut, inainte.

Asa... Ma gandesc acum ce mai doream eu sa zic. Am inceput sa ma inmoi si-mi cam fuge gandul la un dus fierbinte si la un somn usor.

Se pare ca imi va mai lua ceva timp pana imi voi reintra in ritm. Nu cel de acum jumatate de an! Incep sa-l simt departe de mine si nu pentru ca nu as mai putea trage ca robotelul cu mult peste alea 8 ore normale de program. Am si alte prioritati acum! Da, da! Scrie workhoolica ca sunt si lucruri mai importante decat munca. Si chiar incep sa cred ca, de cele mai multe ori, o imbratisare te poate face mult mai fericit decat orice noua diploma sau decat un proiect reusit. Sa ne intelegem, in niciun caz nu am de gand sa ma las de vreun studiu din alea in curs de desfasurare. Nici nu tind spre o lene generalizata in linistea caminului. Doar recunosc ca lista mea de prioritati s-a cam rasucit putin. Ba, mai mult, contine si lucruri noi din capitolul love and relationship, care inainte nu ajungeau nici pe ultimele ciorne ale prezentei liste.

A, cireasa de pe tort: aproape m-am lasat de fumat. Adica in ultima luna am fumat ceva mai putine tigari decat "topeam" inainte intr-o singura zi. Deci se poate! Ca o paranteza, cred ca ma incapatanez sa-mi dovedesc mie ca sunt capabila sa fac orice lucru oricat de greu mi-ar fi (as minti cu nerusinare daca as afirma ca mi-e usor sa pun deoparte un viciu ce ma bantuie de 10 ani). Si daca nu ma sperie lupta cu dependenta asta oribila de tutun, restul e floare la ureche.

Frozen morning coffe

2009-01-13T08:33:00.003+02:00

O cafea tare, servita dimineata devreme la birou, intr-o stare de somnolenta accentuata de mormaiala molcoma a radiatorului... Prea tare parca. Nu cunosc expressorul, asa ca l-am indesat bine. E nou pentru mine. La fel sunt locul de munca si colegii.

Ma bucura toate schimbarile petrecute in ultima luna si jumatate. Inca ma mai intreb dimineata, pret de cateva secunde, cand deschid ochii, daca sunt intr-adevar la Cluj sau am visat doar. Ma dezmeticesc repede si... zambesc. Il iau pe Cristi in brate si mai stau asa putin... 5 minute doar. Simte ca m-am trezit. Deschide un ochi, imi zambeste si-mi ureaza sa am parte de o zi buna. Mi-e bine!

Apoi incepe intreaga rutina de dimineata: dus, machiat, imbracat... cat mai repede cu putiinta. Nu stiu daca am sa ma obisnuiesc vreodata cu ajunsul la ora 8 la serviciu. Cel mai tare ma supara frigul, dezghetatul masinii la -13 grade. Pardon, azi erau -14... Ei, nu-i chiar asa rau. Daca nu aveam masinuta trebuia sa merg cu autobusul si, oricum, in 20 de minute sunt la birou, beau o cafea tare :D.

Brand new year

2008-12-13T14:18:00.004+02:00

Nu stiu cum sa scriu despre 2008... Daca ar trebui sa spun doar un singur cuvant pe care il consider reprezentativ pentru anul in discutie, cu siguranta as alege "tulbure". Pentru ca asa l-am perceput eu: si cu bune si cu rele, dar amestecate atat de haotic incat mi-au dat peste cap toata lumea. Unele apar prin bloguri. Despre cele mai multe am preferat sa nu scriu... poate pentru ca nu am stiut cum, poate pentru ca am preferat sa le tin pentru mine. Sau, pur si simplu, nu am avut timp, oricum asta nu mai conteaza acum. Nu am rabdare acum sa scriu un blog retrospectiv, defalcat scolareste pe luni.

Ma bucur ca mai este doar foarte putin si trece si anul asta! Mai ales ca acum, pe final, rasturnarile de situatie s-au produs pentru mine in toate planurile. Si toate spre bine. Atat de bine incat abia imi vine sa cred ca totul se produce in planul realului si nu e doar o percepere distorsionata a unui vis launtric. Pe scurt, ca detaliile mai incolo, din ianuarie schimb orasul si jobul:D

mine, my own, my precious...

2008-11-23T17:57:00.005+02:00

Scriam acum mai bine de un an de zile despre Nikon D80, definit la vremea aceea ca "the object of my desire". Bine, tot pe atunci, achizitionarea unei asemenea jucarii era doar un vis, pe care nu ma vedeam transformandu-l prea curand in realitate.

Cam acum o luna, am inceput sa citesc cat mai mult cu putiinta despre DSLR-uri, asa doar "informativ". In final m-am decis pentru fratiorul mai tanar al mult doritului D80, dragalasenia asta din poza: D60. I want it! And I've got it!

Ieri, cand m-au sunat ca mi-a ajuns dracia, practic am sarit din pijamale direct in masina si m-am dus fuga-fuguta sa-l iau. Sa-i fac cunostiinta cat mai repede cu persoana zapacita care ii va chinui toate butoanele, adica moi.

Ne intelegem destul de bine, zic eu. El nu stiu ce zice ca nu-l pricep de fiecare data. Inca. Oricum, dat fiind faptul ca este ceva mai destept decat subsemnata, e tratat cu deosebit respect.

This is the life:)

2008-11-20T20:29:00.003+02:00

Cand s-au terminat discutiile si lumea incepuse sa bata campii, m-am scuzat si am pornit spre casa. Pe jos. Afara nu era nici frig, nici cald. Sau poate sunt eu prea obosita si nu mai simt. Ma gadeam la toate lucrurile petrecute in ultimele 24 de ore. Incredibil! Dupa atatea luni de nervi si draci, azi parca a plouat peste toate si lucrurile s-au rezolvat de la sine. Cred ca asta va fii prima noapte, din ultimele cateva luni, in care nu ma voi pune in pat gandindu-ma ce solutii sa mai gasesc pentru acele dosare si situatii impotmolite te miri pe unde.

Si, visand cu ochii deschisi la un dus fierbinte si la un somn adanc, imi dau seama ca zambesc din ce in ce mai tare la gandul ca peste doar cateva zile am sa plec din nou la Cluj. Pe langa toata starea de bine pe care mi-o da orasul asta de fiecare data, de acum, am un motiv in plus de a-mi dori sa-l vizitez cat mai des.

Sunt fericita... atat de fericita incat mi-e frica sa o spun cu voce tare:)

In sfarsit!

2008-11-16T21:29:00.003+02:00

I have the tickets:D

In 23 martie ma gasiti la Budapesta, probabil dand frenetic din toate extremitatile pe muzica celor de la AC DC. Muahahahaa!!!

consumatori de top;)

2008-11-12T15:46:00.000+02:00

Dupa 3 manevre de reechilibrare, reusesc sa intru in scara blocului fara sa trantesc pe jos nimic din ce aveam in brate (2 planse uriase, 2 carti, 4 dosare, 1 top de hartie, facturiere si tot soiul de registre, geanta, chei...). Cand ma straduiam sa repet schema si la usa liftului, aud in spatele meu o voce ragusita "Hei! Staaaaiiii!!!!!", care-mi zadarniceste toate planurile. Si trosc, bum, poc, zdrang pica toate pe jos.

Eu, foarte fericita si calma, ma aplec sa mi le adun, uitandu-ma totusi spre vinovat... In fata mea, o baba. O stiu din vedere, asa ca zambesc politicoasa si-i zic "eu. stau".

- Voi stati la ap. 20?

- Da, zic.

- Draguta, stii ca luna trecuta voi ati consumat cei mai multi metri cubi de apa din toata scara????

- Tanti, eu nu am timp sa ma uit care ce si cat consuma. Se afiseaza cheltuielile, vad, platesc si cam atat...

- Draguta, ce faceti cu atata apa??? Va spalati prea mult. Am vazut eu ca zilnic intindeti si haine pe balcon... bla, bla, bla de aici am peirdut sirul... (doar alaltaieri am ascultat alta baba care era scandalizata de noi tinerii astia, care aprindem lumina pe casa scarilor si ziua, fara sa ne gandim ca sunt 11 becuri care consuma......)

Am ramas ... Ce-o foote pe ea grija cata apa consum eu? . Incep tot mai tare sa am convingerea ca povestile despre "fericita varsta a batranetii" sunt pura mitologie. Ca, in loc sa te bucuri de zilele alea care ti-au mai ramas si sa profiti de timpul liber, facand orice nu ai avut vreme pana atunci, te senilizei treptat... Sad, too sad...

punct. si de la capat

2008-11-10T18:35:00.000+02:00

Miercuri spre seara intram in Cluj, franta de oboseala, nervoasa si suparata tare de tot. Culmea e ca de fiecare data cand ajung acolo parca intru intr-o zona protejata, unde toate lucrurile mi se par mai putin negre decat le vad in alta parte.

Au urmat cateva de zile de cursuri, intercalate de nopti de dantuiala intr-o companie extrem de placuta, povesti peste povesti, planuri de plimbareala prin statiuni dragute pe motiv de conferinte si cate si mai cate. M-am trezit razand cu gura pana la urechi, iar faptul nu cred ca s-a datorat numai telefoanelor tinute 90% din timp pe silent. Parca intre Iza de acum cativa ani (naiva, visatoare, optimista si buna ca un ) si cea de acum (la fel de naiva si visatoare, doar ca mai putin optimista si, uneori, cu apucaturi egocentriste si dictatoriale) nu era nicio diferenta.

Dar cum orice minunue nu tine mai mult de 3 zile, azi de dimineata m-am trezit la realitate... in Timisoara... in mijlocul altor: probleme, dosare, proiecte blocate, mailuri ce nu se deschid, telefoane ce suna incontinuu, contracte ce nu se negociaza asa cum mi-as dori... Si peste astea un gand prinde radacini din ce in ce mai puternice: ce-ar fi daca...?

lucruri vesele si triste

2008-10-31T00:15:00.003+02:00

Sunt capricioasa. Tot mai des aud asta. Ma amuza si surprinde lucrul acesta, cu atat mai mult cu cat majoritatea celor care mi-o spun au impresia ca am nevoie de luna de pe cer pentru a fi fericita. Se dau peste cap in a-mi face pe plac, iar in final nu reusesc decat sa ma calce pe coada si sa ocupe un loc de cinste in groapa cu broscoi.

Saptamana asta am fost ceruta de nevasta. Am ramas muta. Nu stiam ce sa spun, mai ales ca intre mine si respectivul nu a existat niciodata mai mult decat amicitie... Nu mi-a trecut prin minte sa spun "da" nici macar in gluma si cautam un mod decent de a refuza in asa fel incat dumnealui sa nu se simta extrem de prost. Cireasa de pe tort a fost insa prezentarea, mult prea protocolara as zice, a unei planse de arhitectura. Intind mana dupa ea, o desfasor gandindu-ma ca poate e releveul vreunei cladiri care imi place mie mult. Dezamagire totala. Un proiect de casa. Pardon, citez: "casa noastra". M-am flambat instantaneu si, fara sa ma leg de calitatea pe care o prezenta proiectul din punct de vedere arhitectural, am sarit in sus si am turuit cel putin 5 minute in care nu tin minte sa fii exprimat si altceva in afara de ideea ca, in cazul de fata, "a noastra" si "noi" sunt niste termeni impropriu folositi.

Ce m-a deranjat de fapt a fost ca personajul in discutie nu si-a alocat niciodata destul timp pentru a ma cunoaste cat de cat. De fiecare data cand m-am vazut cu el, si n-au fost multe dati din astea, s-a dat peste cap sa ma impresioneze. Daca m-ar fi intrebat macar, i-as fi spus ca mi-a picat mult mai bine cafeaua facuta la ibric de un prieten decat cina festiva la un restaurant de fitze (de la care nu mai stiam cum sa fug). Sau ca un trofeu de vanatoare pentru mine nu inseamna nimic mai mult decat ramasita trista a unui animal impuscat cu sange rece si nicidecum ceva demn de atarnat pe perete si aratat tuturor. Sau ca pretuiesc infinit mai mult un zambet si o imbratisare decat zeci de grame de aur prost manufacturate. Exemplele pot continua, dar n-am eu chef sa mai insist pe subiect. Ca mi s-a acrit! De tot!

Ma bucur nespus ca am enorm de multe lucruri de facut. M-am aglomerat cu mai multe proiecte decat pot duce, dar le organizez eu in cateva saptamani. E bine. Am mintea ocupata mai tot timpul si nu-mi mai dau voie sa-mi consum nervii pentru toate porcariile.

P.S. in poza e o casa de lemn din Crivina de Sus. Ma gandeam sa i-o trimit in contrapartida pentru monumentalul proiect. Apoi mi-am dat seama ca nu are rost, ca oricum nu ar intelege nimic. Probabil s-ar gandi ca e vreo oferta de lemn de foc numai bun de ars in cele nu mai stiu cate seminee...

Pisicesti

2008-10-13T00:21:00.007+03:00

Sambata seara am fost cu Mara la tara, la bunicii verisoarelor mele. Ne-am amuzat bine. De ce? Look forward...

Patru bucati pisoi cu chef de joaca smotoceau un soarece din plastic. Nu pot spune cine s-a distrat mai bine, noi sau ei.

cafea cu pisici

2008-10-01T01:54:00.004+03:00

Prima zi cat de cat calduroasa dupa saptamani intregi in care abia daca am zarit cateva raze de soare, palide si obosite, sleite poate de cat au ars peste vara.
Pe un colt de terasa cativa pisoi de 2 luni torc molcom alaturi de mamica lor. Nu se sinchisesc de cei care sorb alene dintr-o ceasca de cafea. Nici clientii localului nu-i deranjeaza, prefera sa mute scaunul ceva mai incolo:)
Azi mi-am (re)gasit pandantivul sub forma de matza, cadou primit de la Andreea mea acum cativa ani si ratacit printr-un colt de cutie cu bijuterii. Si cum si eu am avut o atitudine destul de miorlaita si as fi tors precum somnorosii de motanei din poza, declar ultima zi de septembrie indeajuns de pisiceasca incat sa ma faca sa zambesc.

sweet sins :D

2008-09-07T14:20:00.001+03:00

Aseara am fost pana la Szeged. Again. Au cea mai buna inghetata din partea asta de Europa:D

it's over now:)

2008-09-04T12:45:00.001+03:00

Nu am sa uit niciodata ziua in care am pasit pentru prima oara in actuala cladire a Directiei. Era sfarsit de octombrie 2006. Institutia inca isi desfasura activitatea in cladirea CJT in cateva camere unde se inghesuiau si oameni si dosare. Venisem cu Medinski de pe teren si, trecand pe starada Pacha, am intrat sa-mi arate unde ne vom muta. Dupa poarta, o curte interioara luminata de un apus de soare cald. In mijloc, un castan crescut nitel stramb. Pe jos, un covor de frunze aramii presarat din loc in loc cu castane. "Acolo va fi biroul tau", zice, aratandu-mi cu mana o usa de la etaj. Wow. Nu-mi venea sa cred. Eram ca un copil care descoperise cutia cu ciocolata ascunsa de bunica in camara.

In primul an nu m-a interesat nici salariul, nici numarul orelor suplimentare. Eram ocupata cu organizarea diverselor evenimente. Colaboram bine cu toata lumea, mai ales cu politia si vama si inca credeam ca toti oamenii sunt corecti.

Incet, incet, am inceput sa observ lucruri care nu erau defel pe placul meu. Ma bosumflam, ma inchideam in mine, incercam cu incapatzanare sa zic ca doar mi se pare, ca afirmatia "sistemul bugetar din tara asta e corupt pana in maduva oaselor" este doar o stereotipie nefondata.

Cand nu am mai putut am rabufnit. Am tipat, urlat, dat cu pumnul in masa... Inca nu-mi trecea macar prin minte sa parasesc institutia asta. Pentru ca imi place enorm ce fac aici. De fapt ce as putea sa fac, daca... Dar nu in situatia de fata. Sunt prea mica sa ma pun contra dinozaurilor...

Marti mi-am dat demisia. Sunt in preaviz. Plec. Nu am sa-mi detaliez aici motivele. Sunt prea multe si nu vreau sa ma apuc de porcait. Nu cred ca in momentul acesta mai exista cale de intoarcere. Poate in viitor voi negocia cu ei o conventie civila, cine stie?

I only wish...

2008-08-28T16:11:00.000+03:00

Azi mi-am luat de lucru pana peste cap. Work therapy. De fapt, as vrea sa nu mai simt nimic. As vrea sa pot sa nu ma mai gandesc la nimic. As vrea sa dorm, adanc, fara vise... pentru ca, cu visez mai colorat si cu cat lucrurile sunt mai dragute, cu atat mai greu e cand ma trezesc...

Talk about things and nobody cares
Wearing other things that nobody wears
Ya callin' my name, but I gotta make it clear
Can't say where I'm gonna be in a year.
...

La Cluj...

2008-08-25T01:37:00.000+03:00

De obicei ii intrezaream formele cand coboram Feleacul. Azi am intrat din alta parte... dinspre Oradea. Nu m-am gandit ca imi va bate inimia atat de tare si nici nu intuiam cat de fericita ma voi simti. Si pentru ce, in fond? Chiar nu stiu. De fiecare data cand ajung in Cluj ma bucur. Pot sa numar pe degetele de la o singura mana de cate ori l-am revazut de cand am terminat facultatea.
Ca si excursia la Fagaras de acum cateva saptamani, nici asta de azi nu a fost planificata din timp. Se pare ca tot mai des ma trosneste dorul de duca, sar in masina si... on the road again.
Ar fi trebuit sa merg direct la Corina. Nu am putut. Am traversat orasul, incet, incercand sa-i surprind dintr-o privire toate noutatile. M-am oprit in partea cealalta... pe Feleac. Aer rece... brrr... Ma infofolesc in hanoracul verde, aprind o tigara si, fara sa vreau, incep sa rememorez evenimente. Flash-uri amestecate. Intamplari din cei 6 ani pe care i-am petrecut aici. Cea mai frumoasa perioada din viata mea. Poate si cea mai lipsita de griji... cu siguranta de cele care imi consuma energia acum. Am coborat inapoi prin complex. A-urile... Intr-o singura privire am acoperit zambind geamurile celor 3 camere in care am locuit.
Maine il bat la pas. Ma plimb peste tot. Ma intalnesc cu prieteni. Si... sper sa nu trebuiasca sa fiu maine seara inapoi in Timisoara... Parca as mai zabovi macar inca o zi.
Nu imi doresc sa ma mut inapoi pentru a trai aici. Doar ma bucur fantastic de fiecare data cand il vad...

pe scurt...

2008-07-09T11:16:00.000+03:00

ca de cand nu am mai scris pe blog s-au intamplat destul de multe.
Dupa Bressanone au urmat Treviso si ... Venetia... de care m-am indragostit dupa primele 10 minute pe care le-am petrecut acolo. In momentul in care am vazut marea in apropiere de San Marco, nu am simtit altceva decat ca imi doresc din tot sufletul sa ma intorc candva in acel loc si sa am timp sa stau in voie tolanita pe un ponton cu picioarele in apa si cu gandurile departe, departe .
La nici 24 de ore de cand am revenit in Timisoara, euforica dupa experienta italiana, am plecat la Bucuresti. Si sa vezi acolo nervi si crize. Nici pana acum nu-mi placea mai deloc orasul asta. Dar delegatia aceasta a fost cea mai oribila dintre toate. Dupa ce plec din hotelul unde ma cazasem initial si-mi gasesc o camera in alta parte, candva dupa miezul noptii imi iau geanta si o paresesc si pe asta pe motiv de gandaci. Dar nu am plecat de acolo calma si rationala, ci plangand de mama focului, tremurand toata si cu accese de greata profunda. Si asta dupa ce m-am ratoit serios la persoana careia i-am predat cheia si care nu intelegea cum pot eu fi atat de deranjata de cativa gandaci. Deh, asa suntem noi banatenii mai sclifositi (vazuse ca am buletin de Timis). Sa traiti domnule mitic! Ma bucur pentru dumneavoastra ca puteti trai in armonie cu asemenea "animalute"!
Noroc ca m-au primit prietenii de la politie in hotelul lor si am dormit acolo. Bineinteles ca a doua zi am desfiintat din cuvinte capitala. Imi pare sincer rau pentru putinele zone cu adevarat frumoase din Bucuresti... nu am vazut in viata mea un oras mai jegos. Imi intaresc tot mai tare convingerea ca anumite zone din tara asta ar trebui sa aiba alt centru, mai spre vest, pe directia Budapesta - Viena.
Cand am ajuns inapoi in Timisoara, adica joi dimineata, am venit direct la lucru. Seara am plecat la Deva, sa ma odihnesc in weekend. Insa, cum venise si Andreea acasa, ne-am umplut zilele si noptile cu tot soiul de activitati: dantuiala in bar, gratare in padure, plimbareala prin oras, balaceala la Strei s.a.m.d.
Asa ca, ieri dimineata cand am ajuns in Timisoara eram atat de epuizata incat mi-as fi dorit numai sa dorm. E bine insa, printre toate nebuniile port spune ca am avut parte si de ceva vacanta pana acum. Si mai urmeaza.

Bressanone

2008-07-09T11:09:00.000+03:00

Nu cred ca am stat vreodata intr-un oras mai linistit. Inca nu am vazut pe nimeni alergand contra cronometru cu dosare in mana sau cu telefonul la ureche. Toata lumea zambeste, toti par a nu avea vreo grija.
Intre 12 si 15 toate magazinele sunt inchise. “De ce?” am intrebat. Pentru ca oamenii de aici se respecta. La 12:30 iau pranzul, apoi se plimba sau se odihnesc… si uite asa ajung sa traiasca 100 de ani.
Nici masini nu am prea vazut. Toata lumea, de la pustii de nici 4 ani, pana la mosulici sau babute octogenare, umbla cu bicicleta. E drept ca multe stradute sunt pietonale, dar nici pe drumul de legatura cu autobanda nu am observat cine stie ce trafic.
Despre arhitectura… as putea sa scriu pana maine. Sunt complet euforica: nici macar o singura cladire paralelipipedica sau vopsita in culori tiparoare! Cand pasesti aici ai impresia ca ai facut un salt in timp si te invarti undeva intre gotic si baroc. Daca nu ar fi magazinele, hotelurile si terasele ai astepta mereu sa se iveasca de dupa primul colt vreunul din contii de Tirol sau, stiu eu, niste tarani imbracati in costume specifice. Si apropos de hotel, m-au cazat la unul de 4 stele, singura intr-o camera ceva mai mare decat intregul apartament de la Timisoara. Am ras serios aseara, impreuna cu Danutzu, pe tema asta. Dimineata ne bem cafeaua pe terasa privind cum se ridica ceata de pe Alpi si amuzandu-ne de vrabiutele care vin sa se serveasca cu firmituri direct din farfuriile noastre…
Si apoi conferinta, cu pauza de rigoare intre 12:30 si 14:30. Am constatat cu surprindere ca inteleg italiana mult mai bine decat ma asteptam. Inca am retineri cand trebuie sa vorbesc eu si prefer sa ma exprim in engleza, dar ma bate gandul sa ma mobilizez si sa invat serios limba asta din doua motive: primul ar fi ca imi place, e melodioasa, majoritatea termenilor tehnici (pe arhitectura si istoria artei, ca, no asta ma arde pe mine) sunt similari cu cei din romana sau franceza; apoi, in al doilea rand, tratate peste tratate de istoria artei sunt scrise in italiana.
Maine, in pauza de pranz, am de gand sa fug sa vad Muzeul Diecezan din Palatul Vescovile. Necazul e ca are 70 de camere (de la pictura medievala pana la baroc, classicism si romantism), iar eu am liber numai doua ore. As putea lipsi o ora de la conferinta, dar nici din asta nu as vrea sa pierd vreo bucatica.
Si acum, ca tot nu mi-e somn catusi de putin, merg sa ma plimb.

blog la cerere;))

2008-05-25T14:50:00.000+03:00

Am primt reclamatii de la Ramo Kiss ca nu mai scriu pe blog. Ea mereu vrea sa stie tot. Cei care o cunosc, inteleg exact ce vreau sa spun. Pentru ceilalti... o scurta explicatie. Pe Ramo o stiu de la gradinita. E una dintre cele mai trasnite si nonconformiste persoane din cercul de prieteni vechi. Un Gica contra feminin, care mereu trebuie sa contrazica aproape totul in baza unor argumente care te lasa interzis.

Tot Ramo e "cu stirile". In liceu, daca vroiai sa aflii ceva, ea era persoana cea mai potrivita sa te lamureasca. Nici acum nu se dezice. Raman de multe ori uimita cum tine minte detalii din viata noastra (a restului grupului de prieteni)... Dar nu asa! Ci cat se poate de in amanunt!

Azi am prins-o in Timisoara. Pe terasa. In Unirii. Din pacate nu am stat decat ceva mai mult de o ora impreuna. Dar acum sunt la curent: stiu ce mai face si Corina si Alinuta s.a.m.d..

Maine plec din nou la Bucuresti. Nu am nici cel mai mic chef de furnicarul acela, dar... asta e. Ma bucur ca am ocazia sa ma intalnesc cu acei prieteni/colegi pe care ii vad doar pe la seminariile ministeriale. Iar vreau anticariate, sa-mi cumpar carti dupa care tot caut si caut si nu le aflu nicicum. Si o bere in Cismigiu, daca este vreme. Si o plimbare pe stradutele din Lipscani cu multele galerii de antichitati. Si cam atat, ca oricum nu prea am mult timp liber la dispozitie.

Poza asta imi place nespus de mult. Am facut-o nu cu foarte multe zile in urma in Fagaras. De fiecare data cand vad batranei tinandu-se de mana si plimbandu-se agale pe strazi, nu pot sa nu zambesc. Indiferent in ce stare de spirit sunt in momentul ala si indiferent ce ganduri imi trec prin minte. Perechea asta era de-a dreptul simpatica. Se plimbau incet pe straduta. Am ingenuncheat in incercarea de a prinde un cadru in care masinile sa lipseasca cu desavarsire (dupa cum bine se vede, nu am reusit). Incercam sa-mi imaginez ce isi povestesc, probabil au atatea lucruri de care sa-si aminteasca... Zambeau din cand in cand si pareau fericiti.

joy

2008-05-23T22:11:00.000+03:00

Silence

2008-05-20T14:19:00.000+03:00

Foto: Iza Oana

Poza e facuta in muntii Orastiei, ceva mai sus de sanctuarul solar de la Sarmisegetusa Regia.

QUO VADIS

2008-04-24T10:17:00.000+03:00

Nu stiu sa scriu despre muzica. O simt. O traiesc. Intens. Sunt muzicieni care ma scot din minti, dar nu pot descrie sub nicio forma sentimentul. Am impresia ca daca ma chinui sa caut cuvinte toata vraja dispare. Da, cum am mai spus, sunt lucruri pe care imi place sa le patrez numai pentru mine. Si senzatii. Si ganduri...
De nici jumatate de ora m-am intors de la un concert absolut superb: Quo Vadis. Nu-i mai vazusem nicoidata pana acum, dar m-au impresionat teribil. Cand Mirela nu a mai rezistat sa stea "pe margine" si a intrat la microfon, eram in culmea fericirii.
Superb! Cred ca asta spune totul.

peripetii

2008-04-16T10:46:00.000+03:00

Se crapa de ziua si noi mai aveam cam 40 de km pana in Timisoara. Cand, pe partea dreapta a masinii se aude BUUUM, trosc si sunetul acela oribil de janta ce troncane pe asfalt: pana . La cat eram de obositi si plouati, ma mir ca nu am inceput sa bombanim. Dar poate nici de asta nu mai eram in stare. La cate vazusem in noaptea asta... (Bine ca accidentul nu a fost grav. Masina va adusa azi cu o platforma. Prietenul lui arhi iese tot azi din spital de la Szeged. Saru'mana cui nu s-a suparat pe mine ca l-am trezit la 3 dimineta sa se inteleaga cu doctorii prin telefon, ca eu cu limba lor... mai greu.)
Am remediat problema. Ma rog, eu mai mult am asistat. Apoi ne-am oprit in prima benzinarie: cafea, red bull, inca o cafea, niste tigari...
Am ajuns pe acasa doar cat sa fac un dus si am pornit spre directie. Mi-e somn de nu vad bine. Singura imagine care imi face placere e cea a patului meu in care m-as guduri pisiceste si as dormi macar cateva ore. Eh, poate mai spre dupa-amiaza...
In seara asta e concert Mirela Iacob in Bunker. Deci pana la 8 cand ma intalnesc cu Codruta trebuie sa fac cumva sa ma si odihnesc putin. Si as face bine sa ma spal si pe cap si sa pun placa in functiune. De la vremea asta sunt creata, creata, creata si nu-mi place deloc.

primul entry aici

2008-03-25T14:51:00.000+02:00

Pentru ca yahoo 360 merge din ce in ce mai greu, am ales varianta aceasta. Primul entry e facut in joaca, fiindca am de gand sa transform blogul acesta intr-unul mult mai serios decat primul.

Daca am spus deja ca ma joc, postez o poza de la prima iesire pe terasa in anul acesta, poate se mai risipeste frigul de afara.